Ziua Dobrogei III

"Românii dobrogeni erau socotiţi, în documente diplomatice emise de reprezentanţi ai tinerei Românii moderne, „ca nişte fraţi şi patrioţi fierbinţi ai patriei noastre şi care au speranţe a se uni cu noi pe viitor“, iar conştiinţa frăţietăţii lor este percepută ca un pat germinativ într-o viitoare reconfigurare gepolitică a spaţiului aflat, încă, în cadrul Imperiului Otoman. Termenul de „ţara noastră“, de pildă, se regăseşte tot mai des în vocabularul lor, atunci cînd se referau la „România“. Iată de ce, nu este de mirare ca, maturizîndu-se aceste premise de conştientizare identitară, românii dobrogeni să-şi clameze, într-un prielnic context internaţional, în 1877-1878, asumarea unui destin comun naţional-statal cu fraţii din stînga Dunării: „sînt prin Dobrogea subscrieri pentru a se alipi pe lîngă România“, li se aducea la cunoştinţă, în noiembrie 1877, parlamentarilor de la Bucureşti. „Populaţia de acolo - din Dobrogea - se simte foarte fericită să fie unită cu România şi mi-a trimis adrese numeroase“ - arăta, la rîndul său, domnitorul Carol I, după cum ministrul de externe Mihail Kogălniceanu cuvînta în Parlament că „românii şi musulmanii de abia aşteaptă pe români“."