Aşa cum precizam în textul referitor la locuirea romană, săpăturile arheologice de la Noviodunum au fost iniţiate în 1953 de un colectiv condus de Ion Barnea, care a fost secondat de Bucur Mitrea, N. Anghelescu, în primele campanii şi de Al. Barnea în urmatorele. Cercetările arheologice din perioadele sus menţionate, au vizat incinta nordică, care se află într-un continuu proces de distrugere, datorat acţiunii apelor Dunării.
Colectivul de cercetare de la Noviodunum a efectuat în anii 1964, 1967, 1970, 1971 şi 1973, o serie de sondaje pe incinta de est. De asemenea, în 1973 au fost efectuate cercetări şi pe incinta de sud.
În anul 1990, F. Topoleanu şi Gh. Mănucu –Adameşteanu au realizat o serie de săpături în aşezarea civilă din apropierea cetăţii. Cu această ocazie a fost identificată existenţa unui nucleu de locuire din secolul al XIII-lea, ce suprapune o necropolă, ce a funcţionat în secolele XII-XIII şi mai multe niveluri de locuire din secolul al XI-lea, care la rândul său suprapune coplexele de epocă romano-bizantină.
Cu excepţia câtorva rapoarte, rezultatele sondajelor şi cercetărilor arheologice au fost parţial publicate.
De aceea, informaţiile şi datele culese, se dovedesc inconsistente şi fără pretenţia de a lămuri importante aspecte din istoria unuia dintre cele mai importante puncte strategice şi economice din zona gurilor Dunării.
În anul 1995, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea a înscris în programul de cercetare, reluarea săpăturilor arheologice de la Noviodunum.
Cercetarea aşezării civile din epoca medie- bizantină, a fost iniţiată în 1990 şi a fost continuată prin cele două secţiuni magistrale în anii 1995-1997 şi 2003.
Complexele, materialul arheologic recoltat, în special monedele, par să indice că locuirea din zona extra muros să se fi reluat la sfârşitul secolului al X-lea în acelaşi moment cu locuirea din cetate.
Investigaţiile arheologice au relevant existenţa unei aşezări deosebit de înfloritoare în secolul al XI-lea, marcată de distrugerile populaţiilor migratoare: pecenegi, uzi şi cumani. Se pare că în urma atacului cumanilor din 1095, locuirea extra muros înceteză, zona fiind ocupată de o necropolă plană de inhumaţie, unde s-au practicat înmormântări în secolul al XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea. Locuirea în zonă este reluată în primele decenii ale secolului al XIII-lea, dar nu pentru o perioadă lungă de timp, datorită distrugerile provocate de tătari în 1242. Totuşi, cercetările arheologice din 2003 ne aduc argumente noi, că aşezarea civilă a continuat să fie locuită şi după 1242, până la cucerirea otomană de la începutul secolului al XV-lea.
Începând cu anul 1997, cercetările s-au concentrat asupra incintei de sud şi a zonei intra muros. Descoperirile prilejuite de aceste cercetări, au evidenţiat o depunere consistentă din secolele X-XV, depăşind pe alocuri 2-3m grosime, locuirea romană fiind surprinsă în câteva puncte Turnul Mare, Turnul de Colţ şi Turnul A, unde s-au descoperit mai multe monede şi tezaure monetare, dar şi o cantitate foarte mare de ceramică şi obiecte caracteristice acestei epoci.
În cetate şi în aşezarea civilă, au fost decoperite mii de monede, un număr mare de sigilii, obiecte de podoabă şi de cult, arme, piese de harnaşament, unelte, ceramică locală şi de import ce impresionează prin cantitate, calitate şi varietatea formelor. Se mai pot adăuga la aceste mărturii numărul mare de monede, sigilii şi obiecte, ce provin din descoperiri fortuite din zona cetăţii Noviodunum.
Toate aceste descoperiri, conturează imaginea unei aşezări cu caracter urban, fortificate, a cărei importanţă o detaşează net, din toate punctele de vedere, de celelalte centre dobrogene din secolele X-XV.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu