vineri, 3 octombrie 2008

Pontica 2008

Peste 140 de istorici şi specialişti în arheologie de la importante instituţii de profil din ţară, dar şi de peste hotare, din Franţa, Italia, Rusia, Ucraina, Grecia, Bulgaria şi Republica Moldova şi-au dat întîlnire la Constanţa, în perioada 1 - 3 octombrie, cu prilejul celei de-a 41-a ediţii a prestigioasei Sesiuni Ştiinţifice Internaţionale Pontica 2008. Evenimentul, organizat de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, a avut deschiderea oficială ieri, în aula „Adrian Rădulescu” a instituţiei muzeale constănţene. Tema evenimentului este „Arheologie şi istorie în bazinul vest-pontic”, manifestarea fiind dedicată împlinirii a 130 de ani de la Unirea Dobrogei cu România (1878 - 2008). Personalităţi de seamă în domeniul arheologiei au participat la momentul de deschidere a lucrărilor. Alături de directorul Muzeului de Istorie Naţionale şi Arheologie din Constanţa, dr. Constantin Chera, la masa prezidiului s-au mai aflat doi dintre conducătorii marilor şantiere arheologice din Dobrogea, Histria - Alexandru Suceveanu şi Tropaeum Traiani - Alexandru Barnea, din partea Institutului de Arheologie „Vasile Pîrvan” Bucureşti. De asemenea, printre cei care au luat cuvîntul s-a numărat şi istoricul prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergati, care a transmis salutul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al preşedintelui acesteia, prof. univ. dr. Vasile Gîndea.
Rezultatele cercetărilor de ultimă oră privind arheologia, numismatica şi istoria legată de bazinul Mării Negre - tema noii ediţii a sesiunii
„Anul acesta ne-am propus un program mai variat din punct de vedere al comunicărilor. În consecinţă, avem în jur de 150 de invitaţi din ţară şi din străinătate, pentru că reuşim să facem această ediţie cu participare internaţională. Invitaţii noştri sînt din Franţa, Ucraina, Rusia, Grecia, Italia, Bulgaria - partenerii noştri de proiecte cu care am discutat şi colaborat foarte bine. Principala misiune a Ponticii este aceea de a oglindi săpăturile arheologice de epocă antică, de aici, din Dobrogea, dar secţiile noastre sînt, de asemenea, structurate pe istorie modernă şi contemporană, pe numismatică, pe arheologie feudal timpurie, feudală chiar. Ne propunem în acest an şi o comemorare a marelui om politic turc Kemal Ataturk”, a declarat directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, dr. Constantin Chera. „Sesiunea anuală Pontica a ajuns la a 41-a ediţie, prima a fost în anul 1968, iar din acest an, a căpătat un caracter internaţional. Am dorit să facem aceasta datorită importanţei pe care o avea pe plan naţional, iar în ultimii ani, prin participarea unor specialişti din alte ţări, Sesiunea devenise, oricum, internaţională, dar anul acesta este mult mai extinsă. Avem peste 140 de specialişti din ţară şi de peste hotare care au venit pentru a-şi prezenta cercetările de ultimă oră privind arheologia, numismatica şi istoria legată de bazinul Mării Negre, în general”, a menţionat, la rîndul său, directorul adjunct al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, dr. Gabriel Custurea.
Tot ieri, la parterul instituţiei muzeale, în sala „Vasile Canarache”, a fost vernisată expoziţia „Descoperiri arheologice recente ale Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie”. De asemenea, la primul etaj a fost amenajată şi o expoziţie de fotografie dedicată fondatorului şi primului preşedinte al Republicii Turcia, marele om politic turc Mustafa Kemal Ataturk. Expoziţia va fi deschisă oficial astăzi, organizatori fiind Consulatul Republicii Turcia la Constanţa, Uniunea Democrată Turcă din România şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie. Mai mult, dr. Constantin Chera a anunţat că tot la primul etaj al instituţiei a fost amenajată încă una din marile săli ale muzeului, iar lucrările de modernizare continuă. Astfel, publicul larg va avea acces la sala care oglindeşte civilizaţia şi colonizarea greacă, precum şi începuturile romanităţii în Dobrogea.
Printre cele mai interesante momente din cadrul primei zile a Sesiunii s-au numărat lansarea revistei „Analele Dobrogei” - 2006 - 2008 şi a volumului „Monetele lui Mircea cel Bătrîn”, de Octavian Iliescu. Referitor la ediţia a IX-a (Serie nouă) a cărţii „Analele Dobrogei”, muzeograful Lavinia Gheorghe a precizat: „Lucrarea este împărţită pe trei secţiuni - Dobrogea medievală, Aspecte economice, sociale, politice şi militare şi Aspecte culturale dobrogene cărora li se adaugă recenzii. Cei care semnează articolele sînt în mare parte constănţeni, dar şi cercetători de la CNSAS, de exemplu, care vin cu documente inedite, care nouă ne sînt de un real folos”. Din colegiul de redacţie fac parte Lavinia Gheorghe de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Florin Anghel, conferenţiar la Universitatea Ovidius şi profesorul Gheorghe Dumitraşcu de la aceeaşi universitate. „Este o lucrare deosebită, este continuarea unei tradiţii şi sperăm că, de acum, va apărea anual”, a adăugat Lavinia Gheorghe.
Sesiunea de comunicări pe secţii continuă şi astăzi, din program făcînd parte, cu începere de la ora 9.00, în aula „Adrian Rădulescu” a muzeului, şi un simpozion turco-român dedicat ctitorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk. Mîine, participanţii la această manifestare de anvergură vor efectua o excursie la Balcic.


http://www.telegrafonline.ro/1222894800/articol/66385/personalitati_din_domeniul_istoriei_si_arheologiei_siau_dat_intilnire_la_8222pontica_20088221.html

Niciun comentariu: