Isaccea [Noviodunum] 1

"Noviodunum (astazi Isaccea, jud. Tulcea), aşe­zare fortificată romană şi apoi bizantina, ale cărei ruine se află în partea de E a oraşului modern, pe promotoriul înalt de peste 20 m de pe malul drept al Dunării, la "Pontonul Vechi" sau "Eski-Kale" (în lb. tc. "Cetatea Veche", toponim sugestiv pentru cu­noaşterea cetaţii înca din evul mediu).

Cetatea a apărut şi s-a dezvoltat în dreptul unuia dintre cele mai importante vaduri ale fluviului, ultimul înaintea Deltei, unde apele Dunării se strâng la o laţime mai mică de 1 km, având cap de pod pe malul stâng cetatea Aliobrix (azi Orlovka, Ucraina). Ruinele dinspre N ale oraşului şi portului antic se întind, mai uşor observabile, de-a lungul plajei inundabile pe cca 300 m cu o latime de cca 15-20 m. Ele continua spre S înca peste 200 m, întreaga arie de locuire fiind înconjurată, dincolo de zidul de incinta, dez­velit spre S prin săpaturi arheologice în perioada 1997-2009, cu trei valuri de pământ cu şanţuri de apărare. La S şi E de cetate se întind pe o suprafaţă mult mai mare urmele aşe­zarii civile şi, dincolo de valuri, până la căţiva km distanţă, necropolele ei din epoci diferite. Au fost identificate şi drumurile antice în direcţiile S, S-V şi E, precum şi unele apeducte care alimentau oraşul dinspre S. Prin poziţia sa, Noviodunum a avut un rol militar şi comercial important înca dinaintea venirii romani­lor. Descoperirile arheologice - în special cera­mica, începand cu prima epoca a fierului, locala şi elenistica, împreuna cu monede din sec. 4-1 î.Hr. etc. - şi apoi păstrarea de către romani a numelui de origine celtică menţionat în sursele literare din epocile Principatului, Dominatului şi chiar ulterior (Ptol., III, 10,2,5; Tab. Peut., VIII, 4; It. Ant., 226, 1; Not. Dign., Or., XXXIX, 25, 32, 33; Amm. Marcell., XXVII,S, 6; Themistios, Or., X; lord., Getiea, 35; Hierocles, Syneed., 637, 13; Cod. Theod., X, 21,1; 15,2; Cod lust., X, 2, 4; XI, 9, I; Procop., De aed., IV, II; Not. Ep., 532; Geogr. Rav., IV,S, 16; Const. Porphyr., De them., II, 47, IS), arată că aşezarea romană a suprapus una getica importantă. Cu anexarea terititoriului Dobrogei la provincia Moesia Inferior sub Vespasian, Noviodunum şi-a început evo­luţia militara şi urbană romaă în primul rând ca bază a flotei romane de la Dunarea de Jos atunci înfiinţate, Classis Flavia Moesica, şi sediu al altor formatiuni militare (detaşamente ale legio V Macedo­nia şi, după mutarea acesteia în Dacia în 167, ale legio I Italica) dar şi ca punct final extrem de im­portant al drumului militar şi comercial de uscat care traversa centrul Dobrogei venind de la Marciano­polis şi care întâlnea aici drumul urmand malul drept al fluviului (de limes). Era deci firesc să se dezvolte aici, unde informaţiile epigrafice atesta o populaţie formată din militari, veterani şi civili romani sau greci, o aşezare nu doar de mari dimensiuni cum o arată observaţiile de teren (cca 350 x 250 m), dar însoţită şi de o aşezare civila de proporţii şi bene­ficiind de unul dintre cele mai bogate teritorii din zona dobrogeană a provinciei Moesia Inferior. De altfel, înca Ptolemeu numea Noviodunum drept "polis" (oraş). Este de presupus, în pofida unei documentaţii încă sărace pană acum şi uneori contradictorii, ca Noviodunum a putut avea înca în cursul sec. 2 d.Hr. un statut cu siguranţa superior celui de vicus sau chiar celui de civitas, ambele de altfel inca ipotetice, cu atât mai mult cu cât realitaţile arheologice şi chiar epigrafice susţin importanţa mai mare a fortificaţiei şi aşezării civile: o inscripţie lat. fragmentară descoperită în 1985 la Dinogeţia certifică titlul de municipium al oraşului Noviodunum cel puţin din vremea Severilor."

Alexandru Barnea in :

Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României,
vol. III, M-Q, Constantin Preda (coord.),Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000, p. 204-206